Agită logoreea

Sublim răpui iubirea
Născută-n veşnice priviri,
Din haos dezgolită,
Ce prinde viaţă-n amintiri.

Croită în destin idilic,
Ce-animă neferit,tacit scânteia-
Cea răvăşită de-ndoieli-
Agită logoreea.

Adâncul loc impermeabil,
S-a distanţat de risc,
Facilul moft iresponsabil,
Devine iarăşi trist.

Roteşti idei în gânduri fade
Lipsite de fior
Dar înc’o dată n-ai răspunsuri
În faţa faptelor.

Şi-n timp ce trece seara,
Forţezi din nou avântul
Nu-ţi pirde cumpătarea
Şi nu-ţi ferii cuvântul!

Ameţeală cruntă

Şi paşii lenţi pe care i-a lăsat trecutul,
Un vifor îndrăzneţ îi şterge
Şi urmele de-a lungul căror,o soartă încă mai culege.
Păşind în şiruri,pe culmi înalte,pătrunde-n asfinţit,
Formează întâi izvoare calde ce nu s-au născocit.
Şi blânda jale ai transformao-n dor,de nu ţi-ar fi cu-nfrigurare,
Ai fi un liber creator de minunate felinare.
Răcoarea-i umedă pe suflet în viscol de temut-
Pornită din culese straie de spulberat mormânt.
Croit în jalnică oglindă de farmec incolor
Rosteşti acum întâia oară”-ferit eşti trecător”
Închipuirea prea grozavă şi locul inedit,
Nu lasă ochi să nu mai vadă albastrul cenuşit.
Colind în farmec o întâmplare – a vieţii soartă rară
Pribeag răsună o-mbărbătare în crunta ameţeală.

A-nţepenit cuvântul

S-a încleştat în vis cuvântul
Şi nu mai vrea să vie,
În realitatea mea frumoasă;
El nu mai vrea s-adie.
E reţinut acolo-n minte
Şi fără de scăpare,
Iar realitatea nu mai poat’ să-i zică:
”-Tu eşti un oarecare.”
S-a-nfiripat în tot memoriu,
Dă viaţă orişicui…
E galeş,suplu şi făr’ de care
Tu ai umbla haihui.

Bunicul

Înconjurat de-mbătrânire-pe prispă stă bunicul
Îşi spune viaţa-n povestire,se-ncruntă şi cuvântul.
De vremuri grele a tot rostit cu buzele uscate,
Se simte acum prea obosit şi iar oftează tare.
Se alintă-n soare precum copiii,ce joacă împreună
Priveşte-n gol să-şi apoi zâmbeşte şi apoi iar se încruntă;
Cu riduri grele se-ncătuşează de tinereţi trecute,
Se mai gândeşte înc’ o dată că n-ar pleca niciunde.
E blând şi sobru,chiar uneori rigid,
Ar povestii o viţă-ntreagă;dar nu mai are timp.

Sete de apă

Pe punţi de lumină se-adapă,
Cu sete şi poftă de apă-
Spre văi adânci poposind de îndată
Topit de căldură,pierdut după apă.
Păgân cum era,pălit de lumină;
Stătu ziua-ntreagă privind-tremura
Flămând şi sătul de rutină,
Întins pe pământ şi zăcea.
La ceasul al treilea din ziuă;
Călit se uita împrejur,
Zăreşte o fată silfidă-
Cu apă spre el ea venea.
Întinde ulcica cu grijă de mamă
Se-aşează-nclinată spre el
Simţind un dogor ca de vatră
Se-apleacă şi adoarme pe el.

Pretutindeni

În căutări tardive prea slabe regăsiri,
Ferite de iubire şi grave înlesniri.
Arată-mi drumul păcii-al grijii de speranţă,
Al înnoirii firii de neatinsă viaţă.
Precum ţi-aduci aminte te legăni într-un suflu,
Te unduieşti prin viaţă,te cugeţi în răsuflu.
Dar pretutindeni afli că eşti prea rătăcit,
Prea slab să fii un astru,prea mic să fii iubit.

Mireasma zilei

A început să plouă prin vechiul meu ţinut,
Să picure din ceruri pe apă şi pământ.
Se plimbă o mireasmă în îndelung ocol
Dar florile-n grădină au aţipit domol.
Solidă-i ploaia asta ce scapără în cale
O melodie vastă şi plină de culoare
Iar cântul ei anunţă o armonie clară
Fără de pribegie a zilei lungi de vară.

Copac măreţ

Şi stam sub umbra ta măreaţă
Să scriu ceva din gând,
Observ mirat că-n a ta viaţă
Eşti singur şi plăpând.
Cu greu te clatină şi vântul,
Pe care-l simţi hain,
Cu greu te tremuri prin-năuntru
Eşti simplu dar divin.
Rigiditatea ta silfidă
A recreat tot locul,
A îmbătat şi-ntreaga zare
Şi liniştea şi focul.
Pe crengi de boltă alini tot satul
Care te întâlneşte,
Care îţi spune aici şoptit
Tot ceea ce gândeşte.

Pe aşternut

Pe lungi cărări de aşternut
Trec raze de lumină,
Bizar se-mpacă ele acum-
Se-mpacă în surdină.

Şi se alintă împreună,
Se mlădiază fin,
Se scutură de lună plină
S-au curăţat deplin.

Şi jocul lor perturbă calea
Perturbă drumul drept,
Perturbă chiar înfăţişarea
Şi soarele-nţelept.

În lungi aşteptări

Petrec o noapte-n amăgire-
În scâncetul etern;
Iar stau ferită de mâhnire
Discern.

Opritul soare nu mai vine
Şi luna-i minunată;
Eu încă te aştept pe tine
Distantă.

Aştept în tihnă să te revăd-
Apropiindu-te de mine
Iar noapte-mi spune încetişor
”El nu mai vine.”

Aş vrea să vii întreg amor,
Mi-e dor,eşti autentic
Să vii acum la mine dor
impermeabil sfetnic.